Există pericolul ca tonele de gheaţă luate de cursul apelor să deterioreze Podul Prieteniei, între Ruse şi Giurgiu, scrie miercuri cotidianul sofiot Monitor. În zona portului de la Ruse, în amonte de singurul pod existent între România şi Bulgaria, fluviul a îngheţat complet. Este posibil ca, din cauza încălzirii vremii, 'muntele de gheaţă' format acolo să pornească ca un aisberg uriaş măturând tot ce se află pe drumul lui. Dacă se opreşte în pod, există un pericol real pentru fundaţia acestuia, susţin experţii bulgari, informează Agerpres.Prefectul oraşului Ruse Stefko Burgiev a convocat marţi o şedinţă a comandamentului pentru situaţii de urgenţă la care a fost luată deciza ca traficul prin Podul Prieteniei să fie suspendat dacă situaţia se va agrava.Blocarea cursului apei din cauza gheţii este un fenomen foarte periculos, avertizează experţii de la Agenţia bulgară de exploatare a Dunării. După ce cursul este blocat, o parte din blocurile de gheaţă rămân la suprafaţă, dar cea mai mare parte sunt sub apă, se formează un fel de aisberg şi rămâne mult mai puţin spaţiu pentru apele care curg încă, explică ei. Din această cauză, este posibil ca nivelul fluviului să urce brusc în unele zone, provocând inundaţii, aşa cum s-a întâmplat în anii precedenţi.'Evoluţia situaţiei nu poate fi prevăzută. Nimeni nu poate să spună dacă, după deblocarea cursului fluviului, gheaţa va porni ca un bloc sau se va sparge în bucăţi mici', a declarat Gheorghi Ivanov, director al Administraţiei maritime din Ruse. Dacă vremea se încălzeşte brusc, gheaţa devine o forţă uriaşă care matură tot în drumul ei şi distruge navele ca şi cum acestea ar fi jucării, a afirmat Ivanov. Aşa ceva s-a întâmplat în urma cu câteva zile la Belgrad unde sute de ambarcaţiuni pe Dunăre au fost avariate de gheaţă.Potrivit datelor Administraţiei maritime bulgare, în zona portului Ruse sunt 133 de nave, în jur de 30 de nave au acostat lângă malul românesc vis-a-vis de portul Silistra. În întreaga zonă administrată de autorităţile bulgare, între porturile Somovit şi Silistra, staţionează circa 250 de nave, mai scrie publicaţia.
destinat celor care au incetat sa mai imbogateasca nejustificat proprietarii de balti - DUNAREA ESTE PRETENTIOASA DAR NU RAMANE DATOARE PESCARILOR
Pagini
- FIlmele zilei
- COTELE APELOR DUNARII
- PERMIS DE PESCUIT-TOTUL DESPRE PERMISELE DE PESCUIT ANPA SI AVIZUL DE GRANITA
- PENTRU DETINATORII DE BARCI
- LOCURI DE PESCUIT IN ZONA OLTENITA
- Locuri de pescuit DUNARE CALARASI
- Cernavoda canal apa calda
- CAPTURI IN ACESTE ZONE
- ULTIMILE DISCUTII SI RAPORTARI DE PESCUIT
- SOMNUL-Wels-siluro
- CRAPUL-Karpfen-carpa
- SALAUL-perca--Barsch
- FILMARI SUBACVATICE CU PESTI IN MEDIU NATURAL
- NODURI- GRAFICA ANIMATA
- BANCURI
- ALIONTE
- FORUM
- starea vremii in timp real
- STIUCA- Hecht-lucio
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu