MILIOANELE DIN BĂLŢI

AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA




Vremea pescarului care îşi petrece nopţile în cort pare să fie istorie. De la căsuţe instalate chiar pe malul apei şi până la moteluri sau hoteluri cu piscine şi centre spa, acesta pare să fie noul trend în materie de turism pentru pescuit sportiv.

Un business înfiinţat de un localnic din Belciugatele (judeţul Călăraşi) ar putea să transforme comuna în cauză într‑o Mecca a pescarilor din Bucureşti. Daniel Dinei a închiriat de la Institutul Agronomic Bucureşti o baltă de 32 de hectare, a populat‑o cu peşte şi a introdus‑o în circuitul lacurilor dedicate pescuitului sportiv. N

imic deosebit sau spectaculos până aici – mai ales că în zonă existau deja câteva bălţi cu aceeaşi destinaţie – însă din dorinţa de a atrage cât mai mulţi pescari a început o „cursă a in­vestiţiilor“ care pare să nu se mai termine niciodată. A construit întâi un restaurant, apoi o terasă lacustră, a amenajat spaţii de cazare (are în prezent 20 de căsuţe dotate fiecare cu grup sanitar şi aer condiţionat), a amenajat malurile bălţii, a cumpărat peşte şi a populat balta.

„Investiţia totală se apropie de un milion de euro“, susţine antreprenorul, iar despre ce urmează încă nu şi‑a făcut o imagine a costurilor. Aceasta este povestea a sute de antreprenori din România, mulţi pasionaţi de pescuit, care au concesionat sau chiar au cumpărat o acumulare de apă, au populat‑o şi au scos‑o pe piaţă la pescuit sportiv.

PESCAR VS VÂNĂTOR. Particularitatea lui Daniel Dinei nu este numai faptul că nu este interesat de pescuit – „îmi pierd suficient de mult timp cu vânătoarea“, explică acesta – ci şi încăpăţânarea cu care vrea să fie liderul zonal al pieţei.

Pentru că are parte de o concurenţă acerbă în zonă (la nici trei kilometri de el este Valea Iazurilor, o pensiune construită tot de un antreprenor din zonă, Angela Iancu), a căutat să se diferenţieze prin bucătărie – a adus un bucătar specializat în prepararea peştelui –, a amenajat o mică grădină zoologică şi a amenajat locuri de joacă pentru copii.

În acelaşi timp, pensiunea concurentă a contracarat cu un motel cu 30 de camere, terenuri de fotbal şi tenis, piscină, ba chiar şi cu posibilitatea unor plimbări cu avionul sau balonul cu aer cald în zonă. Totul pentru a‑i distra nu doar pe pescari, care oricum îşi găsesc de lucru cu lansetele pe baltă, ci pe membrii familiilor acestora. „Vrem ca, atunci când vine pescarul la noi, să‑şi aducă şi familia, iar aceasta să nu se plictisească aici“, susţine Daniel Dinei. El a luat decizia să demoleze cele zece căsuţe pe care le‑a construit în urmă cu trei ani şi să construiască un motel cu 25–30 de camere şi un centru spa.

„Încă nu am făcut o evaluare privind valoarea investiţiei, însă mizăm pe fonduri europene pentru această dezvoltare“, spune antreprenorul. Mai mult decât atât, sora acestuia, Corina Dinei, a construit la nici 50 de metri de Popasul Rustic Diana al lui Daniel Dinei un complex turistic de trei stele cu restaurant, piscină şi 11 căsuţe cu toate dotările specifice categoriei în care se încadrează. O lovitură care i‑a consolidat poziţia lui Daniel Dinei în aglomerata piaţă a turismului pentru pescuit sportiv din comuna Belciugatele.

CREȘTERE LIMITATĂ. Chiar dacă este încă departe de liderii unei pieţe care creşte de la un an la altul – aici vorbim despre piaţa pescuitului sportiv, cu tot ce implică aceasta, de la scule şi accesorii de pescuit la excursii organizate special pentru amatorii de pescuit –, Daniel Dinei spune că rulează anual circa jumătate de milion de euro şi cifra de afaceri ar putea creşte spre un milion, în condiţiile în care va finaliza proiectul cu motelul şi centrul spa.

Asta arată că totuşi piaţa este limitată, în special din cauza faptului că un singur antreprenor poate avea grijă doar de o singură unitate. „Vă imaginaţi că stau aici 24 de ore din 24, împreună cu soţia, şi doar aşa putem coordona activităţile din complex“, spune Daniel Dinei. Locaţiile celor doi fraţi au în jur de 1.000 de vizitatori pe săptămână în sezon, cu predilecţie la sfârşit de săptămână.

Niciun comentariu: