ULTIMILE DISCUTII SI RAPORTARI DE PESCUIT


Stiri -noutati pescuit 2012 ianuarie

Razvan Mihuta


Locurile in care se stabilesc salaii iarna vor coincide adesea cu zonele de iernat ale pestilor pasnici. Merita pescuit la salau acolo unde vedeti concentrari ale pescarilor de stationar.







Inceputul iernii se caracterizeaza prin scaderea considerabila a temperaturilor diurne. Daca pe timpul noptii ne-am obisnuit deja inca din toamna sa avem putine grade, acum soarele urca tot mai putin deasupra liniei orizontului si nu mai are puterea de a incalzi de peste vara. Ceata persista de multe ori toata ziua.


Aceste schimbari se resimt si in apa, a carei temperatura scade considerabil, ajungand pe raurile mari, cum e Muresul, pe la 4-5 grade Celsius la inceputul lunii decembrie.In aceasta perioada, salaii, fiinte cu sange rece, a caror temperatura corporala e foarte apropiata de cea a mediului in care traiesc, isi reduc puternic metabolismul.


Spre deosebire de mamiferele care iarna au un consum energetic mare pentru a-si mentine constanta temperatura interna, pestii au nevoie de mult mai putine resurse. Asta inseamna ca se vor hrani mai putin, iar perioadele de inactivitate vor fi mai lungi. Nu degeaba se spune ca sfarsitul lunii noiembrie si inceputul lunii decembrie sunt cele mai neproductive perioade pentru pescuit din intregul an.


Nevoia instinctuala de a reduce consumul energetic va determina pestii, inclusiv salaii care ne intereseaza in mod direct, sa migreze spre acele zone adanci ale raului in care apa curge mai incet. Apa adanca, desi mai putin stratificata termic in comparatie cu cea a lacurilor, ii va feri totusi de temperaturile scazute de afara.


Asadar, in prima parte a iernii salaii au tendinta de a se stabili in acele zone ale raurilor in care portiunile adanci se intind pe suprafete mari, acolo unde curentul este lin si albia presarata cu structuri: de la simple scaderi de nivel, la praguri mai pronuntate, crengi ingropate in albie, bolovani, betoane. Aceste structuri asigura salaului atat adapost, cat si posibilitatea de a vana pestii prada aflati in trecere.




Ninge si totusi salaul mananca


Dar chiar daca au metabolismul redus la minim, salaii trebuie totusi sa se si hraneasca, daca e posibil cu un consum minim de energie. Prin urmare, locurile in care se stabilesc salaii vor coincide adesea cu zonele de iernat ale pestilor pasnici. Deci merita incercat la salau acolo unde vedeti concentrari ale pescarilor de stationar. Daca prada este abundenta, cu siguranta salaii trebuie sa fie si ei prezenti.






Andrei Sava
Primul aspect foarte important în pescuitul șalăului este alegerea greutății jigului. Iarna, peștii fiind mai letargici, vor prefera prezentări „fâlfâite”, căderi ușoare, prezentări mai fine, nu neapărat de finețe.

alau pescuit pe apa de 2 m, cu jig de 7g

Dar chiar și această regulă poate fi „încălcată”. Presupunând că știm ce locuri preferă șalăii iarna – apă lină, apă mai adâncă, nicidecum curent puternic – putem să ne înscriem în anumite tipare când alegem greutatea plumbului.
În cazul în care cunosc locul pe care urmează să lansez, atunci știu ce greutate va avea jigul. Îl aleg în așa fel încât să nu cadă ca toporul la fund, ci cât se poate de natural.
De exemplu, într-o zonă cu curent fin, cu apă de 1 – 2,5 m, merg pe un jig sau un plumb de offset de 7-10 g.
Dacă, în schimb, curentul dispare cu desăvârșire sau dacă pescuiesc pe un lac, aleg undeva între 3 și 7 g, poate chiar și jiguri de 1-2 g, cu care sunt obișnuit să pescuiesc mai degrabă la biban. Dacă apa este mai adâncă, pot să merg până la utilizarea de jiguri de 17 g, rareori 21 g.



Jig de 14 g si un shad cu vibratie puternica a scos salaii din apatie in aceasta zi friguroasa

Dacă nu cunosc zona pe care pescuiesc, de obicei aleg un plumb de 10 g, iar în funcție de cum ajung sau nu cu acesta pe substrat, schimb cu jig mai ușor sau mai greu, până când năluca se scufundă așa cum îmi place, adică mai încet.
Nu vă bazați cu sfințenie pe această regulă, pentru că și iarna există abateri. Țin minte acum două-trei ierni cum, pe capăt de lanseu, pescuind cu jig de 21 g, în apă de 1,5, maxim 2 m, aveam atacuri la fiecare lanseu.
Dacă puneam jig mai ușor, parcă dădeam în cadă; treceam din nou la jiguri de 21 g și gume agresive și atacurile reveneau.
În acea zi preferau prezentările agresive, vibrație puternică, jiguri foarte grele, în așa fel încât năluca să nu se desprindă de pe substrat mai mult de 1-3 cm la o jiguială din lansetă.
 
Bogdan Pacurar
Departe de a îngheța, acumularea de la Siriu este o destinație numai bună pentru a petrece câteva ore pe malul apei, în compania cârdurilor de bibani curioși.

Atacurile bibanilor erau aproape insesizabile, iar vântul puternic nu ne ajuta deloc
Tot ce aveți nevoie, pe lângă o îmbrăcăminte bună împotriva vântului, este o trusă cu năluci siliconice fără bătaie agresivă.
Shadurile și gruburile nu au reușit să scoată peștii din amorțire. Însă viermii siliconici (worms) au dat imediat rezultate, făcând bibanii să-i urmărească până la mal.
Este clar că peștii sunt amorțiți. Acest lucru se vede cel mai bine când bibanii ies din apă agățați de coada nălucii, căreia îi dau drumul imediat ce simt că plutesc la vreun metru deasupra apei – nici măcar nu înghit năluca așa cum trebuie, iar despre atac ce să mai spunem, este aproape insesizabil, mai ales în condițiile de vânt puternic.



Odata cu aparitia razelor de soare activitatea bibanilor se intensifica simtitor

Cu toate acestea, pescuitul este plăcut, nici nu simți cum trec câteva ore. Iar momentele când soarele sparge norii șiîncălzește apa de la mal chiar și cu câteva zecimi de grad intensifică în mod simțitor activitatea peștilor




ANONIM

Pescuit pe raul Olt la Brezoi

Va salut.Am fost de mai multe ori la pescuit pe riul OLT in amonte de VILCEA fiindca am auzit ca sint multi pesti rapitori acolo.P e toti pe care ii intrebam asa spuneau,sa vezi ce monstrii sint acolo.Si am ajuns la BREZOI pe baraj,mai exact in spatele barajului pe partea dreapta cum coboara apa caci pe stinga nu ne lasa paznicul.Si am folosit musculitele acolo cu buldo pe suprafata si am prins mult oblete iar cind am pus mustele de biban,am prins un avat frumos la doi metri de mal,abia ajunsesem acolo si am dat drumul la montaj in apa,aveam 4 muste artificiale si prima era la 30 cm sub apa iar restul in jos si am inceput sa le anim in sus si in jos si s-a repezit un avat de 1 kg,apoi a fugit in larg si dupa un dril l-am prins.Prietenul imi zice ca daca ar fi dat el primul l-ar fi prins el.Acum mai tine si de noroc.Se mai pescuia acolo si cu lingurita si se lansa catre pila de ciment,era ceva distanta vreo 70 metri pina la anafoare dar cine ajungea pe virtejuri mai prindea avat.Imi aduc aminte ca a dat un baiat la lingurita si a prins un avat la jumate de kil si mi l-a dat ca el nu lua pesti,oricum era mai mic decit al meu care avea un kg.Si la undita cu viermisori se prinde ghibort,este pina la 15 cm ,dar frecvent se iau la 10 cm si multi il prind pentru icre dar si asa prajit spun ca este foarte gustos.Ce am prins noi bine acolo tot in spatele barajului a fost babusca,dar frumoasa si la jumate de kil a prins un prieten.Va trebuie niste nada ca se da de la o balustrada ,un bat cu inele de 4 metri si o pluta de 1,5 grame,adincimea apei avea cam 1,5 metri dar trage foarte frumos,ineaca pluta de tot.Momeala am folosit viermisori.Este o placee sa pescuiesti acolo ca pestii trag asa hotarit si apa iarna este limpede ca noi am pescuit in februarie,babusca hranindu-se foarte bine in sezonul rece,de fapt si la noi la PITESTI-BASCOV tot babusca merge dar la noi vrea mamaliga pe BASCOV si viermisori pe BUDEASA pe podul de la centrala dar e ca la moara trebuie sa te duci de la 2 dimineata ca sa ocupi loc.In spatele barajului la BREZOI ESTE SI O BALTA UNDE SE PRINDE CARAS SI STIUCA LA VIU.V A DORESC SA FACETI PARTIDE CIT MAI FRUMOASE ACOLO.


ANONIM

pescuit pe raul Olt la Robesti


Va salut.Sa va spun citeva cuvinte despre locatia de la ROBESTI ,poate multi dintre dumneavoastra a-ti auzit de aceasta locatie si a-ti dori sa stiti ce era odata acolo,din punct de vedere al pescuitului.Tot visind la marea captura ,am plecat acolo cu doi prieteni pregatiti ca de peste cu toate momelile si naturale,mamaliga,rime,viermisori dar si muste artificiale,voblere,lingurite si cu bete cu inele.Si cind am ajuns acolo am intrat in vorba cu pescarii sa auzim si noi cu ce se delecteaza ei si au inceput sa spuna ca se ia stiuca,clean,avat,mreana,somn.In principal dadeau la greu pe curentul din spatele barajului cu doua lansete de pe taluz ca si pe malul stind si pe dreptul este taluzat,are cam 3 metri si putin oblic,dar se poate sta pe el.Localnicii foloseau ca momeala multe lipitori si prindeau clean sau avat sau mreana la ele.La ROBESTI acolo este un baraj in constructie si apnu este inchi,nu am mai fost din 2010 ,nu mai stiu acu,dar atunci asa era si curgea apa in aval si se formau anafoare unde gaseai foarte multa mreana ,clean si avat de diverse dimensiuni.Era un fel de mreana ii zicea moioaga si tragea mai bine noaptea.Pentru clean si avat am folosit montajul de biban cu 3 muste artificiale si plum in capatul firului si lansam pe curenti si luam clean pina la kg si avat la fel pina la kg Se intimpla sa luam si trei odata de 1 kg ,dar stiti care era avantajul nostru fata de localnici?Pestele statea la 70 metri distanta ,cei mai multi si localnicii dadeau cu lingurite si ajungeau greu acolo,si mai luau si ei clean sau avat dar mult mai greu unu la un sfert de ora.Dar noi aveam avantajul caci cu plumbul de 22 grame cind dam treceam de curentul apei caci pe partea dreapta era o pila si apa nu mai curgea tare acolo,apoi cind treceam prin curent jucind mustele aveam super atacuri.Initial l-am pus pe un prieten sa incerce ca am auzit ca este biban acolo si a prins repede trei avati la 800 grame si apoi si eu cu prietenul am facut linii cu muste si am dat si s-au strins localnicii ca noi luam repede toti trei si cite trei odatat,a fost spectaculos,am facut si filmare dat am pierdut-o.Nu am scapat de localnici pina nu ne-au intrebat la ce dam si le-am spus ca la muste artificiale si ei au zis ca daca stiau ei ar fi dat si ei asa.Montajul era cel de biban si secretul era ca ajungeam unde era pestele.Le-am dat si lor muste si au prins si ei vreo 5 kg.Erau foarte bucurosi ca au invatat ceva nou.Am prins clean si la vobler intr-o seara la 30 de mal dar mai jos unde se termina taluzul si incep pietrele primejdioase.Acolo am dat la vobler spre seara dar ataca clenii la 400 grame ca nebunii,si avatul mai intra la lingurita mica de 1 sau 00 acolo,se faceau niste anafoare frumoase.Mreana,moioaga am prins linga baraj chiar in spatele lui,caci de unde iesea apa de sub baraj la 20 in jos erau niste pietre cubice si trebuia dat pe anafoarele de acolo.si se lua moioaga foarte bine ,la inceput am dat la pluta ca de stiuca pe deasupra si o ducea curentul caci asa am vazut pe localnici dar dupa ce am pierdut plutele ca se mai agata acolo pe fundl apei mai erau sirme si altele de la constructii,am dat la virf cu un bat de carbon de 4 metri dar erau bune si de 2,7 sau 3 metri.Si se simtea cum trage de virf ,erau tacanituri scurte si atunci trebuia sa intepi si odata se indoia carbonul,si trageau toata noaptea ,era barajul intesat de pescari,citeodata nu prea gaseai loc.Foloseam plumb dreptunghiular de 12grame s struna de 20 cm cu cirlig de 12 alb cu 8 viemisori,se arunca si se lasa sa o poarte curentul.Se pescuia cu batul in mina a se simta atacurile.La avat se mai foloseau lingurite de distante 79 metri,unele tesite KAST MASTER DE 4 CM LUNGIME SI LATE DE UN CM si dadeau foarte bune rezultate la avat in curentul din spatele barajului.Cind e apropia sezonul rece era bataie pe pila ,se cobora cu scara si cam tot pestele se aciua pe linga pila unde era apa mai adinca la 6 metri,dar si mai jos de pila cu 40 metri.Se pescuia cu match de 4 metri si adincime de 3,5 metri ,ii dadeau drumul pe linga pila sau la 10 metri departe de ea si luau clean foarte bine pina iarna si iarna acolo,dar era problema cu locul ca trebuia sa stai pe pila ca furnici gasim toti dar daca nu dam in locul potrivit nu facem treaba.Imi aduc aminte ca nu erau locuri si stam si ne uitam si nu mergea treaba Se mai lua avat mic de 13 cm dar cu kilele de pe balustrada cu plumb intre ape si jucat,se luau si trei odata.Mai tirziu s-au invata oamenii la parasute dar s-au facut si controale si s-au dat amenzi serioase dar si dosare penale din cite am inteles.Aveti grija la ce recurgeti ,ca ulciorul nu merge de multe ori la apa si se implineste si cu noi daca facem ce nu trebuie.In sus pe OLT AM GASIT MULTA MREANA PENTRU CEI INTERESATI MAI ALES CIND INTRATI in judetul SIBIU riul se mai ingusteaza si se vad mrenele de 2 kg cind sar din apa cite un metru.Era un pescar cu sotia din VILCEA si prinsese in zona TURNULUI ROSU doua mrene la 2 kg bucata si mai multe mici de 25 cm,dar omul dadea la olumb de 100 grame si cu cascaval cam cit zarul pe un cirlig albastru de 10 cu tija scurta,dar mi-a zis ca trebuie sa stii gropile pe curentul apei altfel dai degeaba.Anul asta as vrea sa o incerc la musca nimfa daca tot prind strainii,poate o minca si a noastra.Zona de la TURNU ROSU ESTE frumoasa ca locatie este si cascada acolo unde in spatele ei a trecut cineva cu barca 3 metri de apa si sta pe o insula si lua mreana una dupa alta..Apa curgea cu anafoare si era mult pietris ii placea cumetrei.Dar aveau si un vad vechi cu apade 45 metri latime unde se vedeau atacuri de pesti mari.Si multa stiuca am vazut acolo,mai ales cind am dat eu am avut atacuri de stiuaca aproape de pod,dar am dat cu fir monofilament si s-a agatat vobleru si l-am pierdut,era agatat in niste craci cu iarba,apa curgea frumos cu virtejuri.Daca va duceti in zona ,acum stiti despre cei vorba si sa va pregatiti,dar fiecare partida difera de la o zi la alta.Ce am uitat sa va spun ca la barajul de la ROBESTI PE PARTE ASTINGA am luat mult oblete mare la taparina cu muste de 18 si 16,seara era nebunie cum le ataca ,se luau si trei odata.Am sa fac un comentariu la fiecare partida de pescuit cu amanunte daca se poate si cu video.Va doresc fir intins pe 2012!


ANONIM

PESCUIT LA BABUSCA-BASCOV

Va salut.Azi pe data de 9-01-2012 am fost la pescuit la LIGHEAN -BASCOV si era inca gheata,dar am putut da la copca.Dar gheata era subtire de 3 cm si nu se putea sta pe ea.A mers bibanul ,babusca si obletele,dar trebuia nada obligatorie.Fiindca nu am gasit mamaliga la magazinele de pescuit am vazut pe un pescar cu ce se aproviziona,si am luat sofran,miez de piine si un atractant de anason si a iesit o mamaliga perfecta.In schimb trebuia nadit obligatoriu si un pescar avea PROFIMIX de oblete dar pentru babusca il amesteca cu pamint ca sa ajunga in zona de jos,aproape de fundul apei.Si tragea babusca una dupa alta.Am stat pina la 16,30 si se facuse un frig pe seara de crapau pietrele,asa ca aveti grija la echipamente si la minusile de neopren.Pe barajul mare ,BUDEASA era aglomeratie mare si pescarii tot la babusca dadeau.Va doresc fir intins pe 2012!


ANONIM
DUNARE APA CALDA



E bine sa avem si prieteni mai ales pescari.Tot vorbind cu un prieten cu care am fost la scrumbie ,am ajuns si la pescuitul la canalul de apa calda de la CERNAVODA.Si mi-a zis mirat ca nu stiu ca a fost de 4 ori acolo.Si i-am zis ca nu stiu ca a pescuit acolo.Si mi-a zis ca este fain ca se prinde mult morunas si l-am intrebat ce gramaje are specia asta si a zis ca ajunge si la kg ,dar se iau frecvente pina la 500gr.Si mult avat se prinde acolo,chiar am vazut un videoclip unde lua avat la lingurita si erau trei pescari care dadeau toti la lingurite.Avatul cred ca avea peste kg.Si ce trebuie sa stiti si e valabil si pentru mine ca morunasul merge la rima ,la viermusi dar se pescuieste cu FEEDER caci apa este curgatoare cu anafoare,dar am vazut ca este curata.Si trebuie nada obligatorie.Am auzit ca vin pescari de la BUZAU si IALOMITA dar nici argesenii nu se lasa.Frumoase malurile,unul este cu pamint altul taluzat si de la cascada unde curge apa se vede DUNAREA caci acest canal curge in DUNARE

ANONIM

PESCUIT LA CERNAVODA

V a salut.Am revenit cu vesti proaspete.La CONSTANTA nu se face la bat mai nimic,doar guvizi,scrumbia care urca pe canale este luata la japca dar pe pescari ii alearga politia de frontiera .Nici zaegan nu se prinde.In schimb la CERNAVODA mai venim de acasa .Pe canalul cu apa calda se prinde caras ca palma,avat pina la 2 kg,cei mai multi sint la 800 grame cum prindeam eu pe OLT in sus spre BREZOI,si morunas se mai prinde.Pe DUNARE in aceeasi zona sint 4 locuri bune de pescuit si se ia crap,somn,stiuca dar trebuie sa aveti barca si sa va treziti devreme.Oricum primele partide sint de tatonare mai ales pentru mine care nu am pescuit niciodata acolo.Dar de la PITESTI la CERNAVODA e numai autostrada,e ok.Am inteles ca vin pescari acolo din IALOMITA si BUZAU .Sper sa va ajute aceste informatii.Fir intins pe 2012!





ANONIM


Va salut .Pescuitul la musca artificiala se poate efectua cu mare succes incepind cu 1 ianuarie 2012.Se poate pescui  pe verticala la biban cu muste artificiale si plumbul in capatul firului,dar se poate incerca de exemplu la CERNAVODA la canalul de apa calda la lingurita rotativa si muste artificiale pe fir,pestele vizat fiind avatul care are dimensiuni frecvente de 800grame dar se prind si exemplarela 2 kg.Pe riuri se poate incerca la oblete cu buldo si muste artificiale da si la clean cu voblerul in capatul firului si 2 muste artificiale pe fir.Mustele artificiale pe care le-am folosit cu succes au fost imitatiile de larva de libelula ,cele rosii sint preferatele cleanului iarna.Va doresc multa actiune si fir intins pe 2012!


ANONIM




Va salut .Vreau sa va spun ca am obtinut o informatie importanta de pescuit avind in vedere ca este iarna si mai multi pescari vor sa se delecteze cu un peste.In MEHEDINTI la DROBETA -TURNU SEVERIN in aceasta perioada se prinde caras,platica,oblete la 10 cm si avat la 30 cm ,ultimele doua specii prinzindu-se la taparina cu muste artificiale si buldo p[e suprafata apei.Acest pescuit se face pe un riu in apropiere de oras,pe linga o balastiera,Pentru caras folosesc viermusi naturali.Apa nu este murdara dar nici foarte limpede dar pestele trage foarte bine.Pe DUNARE nu se aude nimic in perioada asta la SEVERIN .Numai cei care au barca se pot incumeta sa prinda salau la twistere.Dar si acolo trebuiesc jiguri grele de 50 grame ,cirlige 5/0 si twistere mari pina la 10 cm .Sper sa va fie de folos aceste informatii.Aici gasiti totul despre pescuitul din tara.



ANONIM

am fost invitat de niste prieteni la pescuit la clean.Eu le-am zis ca am piciorul in ghips dar ei au insistat si am plecat asa la peste.Am ales riul Teleorman,in zona POPESTI cam 60 km de PITESTI.Cind am ajuns la apa ,am vazut ca era foarte limpede si nu prea se vedeau clenii.Am stat linistiti un pic si au inceput sa patruleze dar nu ca altadata.Apoi mi-am ales un loc de pipait cu mal de 3 metri,am pus cirjele jos ,o sa vedeti filmul pe site,si am inceput sa pregatesc batul cu musca pentru pipait.Prietenii mei inainte sa venim aici am trecut pe la o balta pe la ratarie la CATEASCA cica sa ia pestisori ca cleanul da la pestisori si apa era inghetata.Le-am dat cirja sa sparga gheata ca era cam tare si dupa ce au spart-o au bagat un halau 1x1 si dupa 30 min au renuntat ca nu au prins nimic.Acum ne-am apucat de pescuit,ei au zis ca incearca la viermisori ,la vobler dar ca au si ficat,si s-au dus mai jos sa-si caute locuri ca erau destule.Am desfacut usor batul de 7 metri si am pus musca in capatul firului si la un metru o alica de 3 grame de plumb ca sa nu vada gagiul,si am inceput sa joc musca pe apa.La inceput nu s-a intimplat nimic in 8 minute dar apoi au urcat de pe fundul apei sa vada ce este si am zis ca acum am o sansa.Erau foarte prudenti si veneau in cird si mai mari si mai mici urcau sa vada ce se joaca pe suprafata apei.Cind au vazut ca este de mincare au inceput sa se repeada in ea.Tot secretul era sa o joc in continuu,mai ales cind veneau cei mari.Binenteles ca o jucam si la baza apei si stinga dreapta 4 cm dar vioi.Si am putut sa selectez unul mai mare,l-am vazut cum a inghitit-o si l-am intepat apoi a urmat drilul s-a indoit batul si l-am urcat pe mal.Vreau sa va spun ca mustele pe care le-am folosit erau pe cirlige MUSTAD de 14 si firul de 0,24,era bun si 18 sau 20asta de 0,24 mi s-a parut cam badaran dar cu el am prins pina seara 7 cleni si am scapat mai multi.Am schimbat si mustele si am vazut ca era foarte curios de ele si sa le infasce.Pe seara am folosit una cu codita verde fluo si corp paun si fulg verde foarte apreciata,o inghitea cu totul.Sa va spun ce au facut prietenii mei ,au venit foarte dezamagiti ca nu trage cleanul dar au vazut ca atunci cind cadea pluta pe apa se duceau clenii la ea.Deci era de pipait si acolo.V-am zis ca da foarte bun randament si iarna pe riurile mici numai sa ai musca care trebuie si sa stii ce ai de facut.Ei au prins un clean ca palma si un murgoi.Dar le-am dat si doua muste sa incerce ca mine dar nu au reusit.Probabil ca nu au rabdare,nu stiu exact.La produse pe site la magazinul on line am sa pun si mustele pentru clean la pipait iarna si cine nu are si doreste le poate achizitiona,caci eu le dau pe testate si daca nu crede cineva sa vada video care este gratuit.Dar aceasta tehnica se poate practica cu succes si in AMERICA .Dar mai ramin mustele care sint cheia .Ce vreau sa va mai spun ca a venit un localnic si a zis ca au bagat plase noaptea si au prins clean si la kg ,de aceea pareau clenii prudenti si foarte speriati.Avem o problema mare cu braconajul asta daca autoritaile nu iau masuri mai multe.Eu va doresc fir intins si nu uitati de muste ca este posibil sa va scoata din criza.Vreti sa stiti ce momeala am avut eu la mine? Va spun eu.MUSTE ARTIFICIALE.SI NU M-AU DEZAMAGIT. 


ANONIM
SOMN LA UNGIENI!!!!


Peștele a fost prins ieri de un pescar amator de la Ungheni, Republica Moldova. Somnul are 2,4 metri lungime și cântărește 72 de kilograme.

Ion Babiuc (38 de ani) a mers ieri la pescuit de șalău cu prietenii. Surpriză însă, un somn uriaș a prins momeala din undița sa. Amicii i-au sărit în ajutor pentru a-l scoate din apă. „Am depus atâta efort că a început să mă doară capul și o mână“, ne-a povestit norocosul.

Recunoscător, a împărțit cu prietenii prada, a făcut o masă copioasă și i-a rămas doar o bucată de carne, cât pentru o ciorbă de pește.








bogdan » 05 Ian 2012
Salutare!Deoarece forumul a fost mutat,am sa postez aici toate capturile mele la pescuit de rapitori cu momeli artificiale.Ultima mea captura facuta anul trecut a fost un "somotei",pe care am reusit sa il prind atunci cand cautam salaul in gropile unde care il caut eu de obicei in sezonul rece!

ANONIM
    Va salut .Ieri am fost la PITESTI si pescarii se aprovizionau cu plute de 1,5 grame si foarte subtiri,deci ieri pe 5-01-2012 si l-am intrebat pe un pescar si mi-a zis ca merge la babusca si oblete la LIGHEAN la BASCOV.Mi-a zis ca trage pestele ,ca nu sint mari dar se prinde si 5 kg.Este vorba de oblete si babusca cam la 10 cm dar sint si mai mari printre ei.Poate ajung sa fac o filmare acolo.Deci nu mai asteptati primavara ca mai este.

pescuit la caras - ianuarie 2012
ANONIM
Locatie:valea de la taureni
Momeala:1 vierme alb pinky si 2-3 larve
Undita:fix de 5 m,fir 0,12 cu forfac 0,10 carlig 0,16,pluta 0,4 gr
A fost o partida reusita la sfarsitul careia am capturat 6,5 kg de caras.De nadit am nadit cu viermusi goi(apa fiind mica).Viermii si larvele le-am luat de la Bodocan Tudor (fost campion national )
Se poate ca maine sa merg din nou daca vremea se mai lasa.
Numai bine









Re: Somn de 1,92 metrii iarna...

cezar64
somni sant dusmani pescarilor de crap ,,pt ca un somn mai mare cu usurinta manca un crap de 5-6 kg!!in italia de unde e facuta poza (milano)este oblgatoriu sa reti somnul capturat,daca esti prins ca il eliberezi esti amendat !fratemiu pescuia pe un canal mic ,pana la pod erau crapi dupa pod nimic .sia dat seama ca e somn cu ficat pe ancora prin 15 -16 decembrie la capturat pe mustacila!!!!


a iesit o ciorba!!!!


Branconaj pe Olt

În cursul zilei de ieri, 11 ianuarie 2012, în cadrul activităţilor desfăşurate în vederea prevenirii infracţiunilor de braconaj piscicol a fost identificat pe cursul râului Olt, în zona localităţii Cârţa, un bărbat care, cu ajutorul unei bărci pneumatice, a introdus în apă 4 plase de pescuit de tip monofilament cu o lungime totală de 190 metri liniari.

La aceaste acţiuni au participat ofiţeri ai Serviciului Ordine Publică, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 poliţie rurală Avrig şi reprezentanţi ai A.J.V.S.P. Sibiu.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, domiciliat în localitatea Cârţa, a fost condus la sediul Postului de Poliţie Cârţa în vederea audierii, fiind cercetat penal aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi utilizare fără drept de unelte şi plasa de tip monofilament, conform art. 64 lit. m din O.U.G. nr 23/2008 cu modificarile aduse de Legea nr. 317/2009.

Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Serviciului Ordine Publică



Branconaj in Delta



Poliţiştii de frontieră din Pardina au depistat doi cetăţeni care pescuiau cu plase interzise de lege.

Oamenii legii au prins în flagrant doi tineri, ambii din localitatea Crişan, care pescuiau în zona Mila 23 cu plase tip setcă şi avă din fir textil interzise de lege.


Plasele de tip setcă şi avă confiscate de oamenii legii

Cele 20 de plase de pescuit, în lungime de aproximativ 700 de metri, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte găsită în barca celor doi a fost confiscată şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.

Pe numele celor în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsa a licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial şi folosirea la pescuit a uneltelor tip avă de către persoane neautorizate.





Pescuit electric la Cernavoda





Politiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Cernavodă, judeţul Constanţa, au depistat patru cetăţeni români care pescuiau pe fluviul Dunarea cu aparate electrice confecţionate artizanal, din două bărci din lemn tip luntre.





Peşti braconaţi cu aparate electrice confecţionate artizanal





Cetaţeni români care pescuiau pe fluviul Dunarea cu aparate electrice confecţionate artizanal


Cei în cauză aveau asupra lor şi o cantitate de peşte din specii diferite care a fost confiscată şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.


Lucrătorii S.P.F. Cernavodă au ridicat în vederea continuării cercetărilor cele două bărci din lemn tip luntre, patru rame din lemn şi cele două aparate electrice, valoarea acestor bunuri fiind de aproximativ 2.100 lei.


Pe numele celor patru persoane au fost întocmite actele premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare.



Branconaj in Delta


Politistii de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Tulcea, pe timpul executarii unor actiuni pe linia prevenirii si combaterii braconajului piscicol, au depistat un cetatean roman care pescuia ilegal pe Dunare cu doua plase tip ava.


Pescar prins pescuind ilegal pe bratul Sf. Gheroghe

În momentul constatării faptei a fost descoperită şi o cantitate de peşte care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil.

Pe numele persoanei in cauza a fost intocmita lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de nedetinere a autorizatiei de pescuit comercial.
sursa: politiadefrontiera.ro

Fox


  Am fost azi 15 ianuarie la pescuit pe Dunare in zona Ulmeni Oltenita, initial am vrut sa mergem pe zona Oltenita Chirnogi dar drumul era impracticabil si nu am riscat, am mers la Ulmeni.Timpul  insa a fost aiurea, vant puternic, inorat in prima parte a zilei si pestele nu a vrut sa se hraneasca, din ce am auzit de la un localnic a mancat salaul acum 2-3 zile astazi insa nimic, Dunarea este scazuta inca,  din cate am vazut v-a creste semnificativ in urmatoarea saptamana si sper sa alimenteze  canalele ANIF cu ceva stiuca pentru ca acum stiuca nu poate intra pe canale din cauza nivelului scazut al Dunarii
    Pescari erau multi dar nu am vazut sa prinda nimeni,  poate data viitoare.

discutie  pescuit mania


  1. Este oficial gata miine la ora 13 voi merge cu trupa pe acolo sa vedem cum sta treaba.Singura cerinta pe care o avem la vreme este sa nu bata vintul,in rest daca vom lua sau nu ceva nu conteaza,importanta este iesirea.Cu un ceai sau vin fiert la termos cred ca vom rezista 2-3 ore pe acolo.Vom merge pregatiti si pentru copca dar si sa dam sub pod pe contracanal,sau sus pe pod pe baraj in cazul in care gheata este prea subtire pe balta si nu putem sa dam la copca.Sper ca timpul sa tina cu noi,iar rezultatul pe miine seara.Fir intins! 
  2. 2

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    evelyn in 28.01.2012 17:32
    eu nu am zis ca nu te cred anul trecut am facut doar 2 partide pe olt in rest am fost la balti dupa crap si sincer nu-mi pare rau , eu am fost in primavara acolo pe drum cum intri pe insula pe stanga ca acolo manca in rest nu am mai fost dar am auzit ca se prinde caras, de ciortan am auzit acum pe toamna dar pe baraj la poganu nu acolo.
    si unde zici tu sus in lac???????? cele de la poalele barajului ca sunt 2 sa 3 nici nu mai stiu si unul mai mare.
    eu nu fac 200 de km sa pescuiesc intr-un loc in care nu stiu sigur daca mananca pt ca pr olt m-am intapat de multe ori si din aceasta cauza am si evitat sa merg acolo la pescuit, ba setcari , ba zapaceau aia apa, ba prea multi pescari de numai aveai loc si asa mai departe.
    la balta stau linistit si sunt aceleasi costuri daca mergi prea multi km 
  3. 3

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    Vali69 in 28.01.2012 20:16
    Domnul Puiut am citit cu atentie ce a-ti scris despre ciortanii de anul trecut la Dragoiesti si nu exagerati cu nimic fata de alti ce a ce ma face sa va apreciez foarte mult.Eu in vara lui 2011 am pescuit in baraj acolo mai sus de curba unde este putin loc de parcare si o teava de 80 cm albastra cred ca reperul este la dala cu nr 1 070 si putin mai sus .Am prins ciortan ce nu am prins niciodata si de aceea ma miram de unde atat crap,poate aveti d-voastra o explicatie de ce pana in 2011 nu s-a prins ciortan .Eu am prins foarte bine la pluta si numai noaptea la cub de mamaliga.Am prins si pe coada la spital sub mal dar si pe insula devale la padure.Astept sa vad ce zi o sa aveti la pescuit pe 29 .Abia astept sa treaca gerul si am sa vin si eu pe acolo Va anunt ziua cand sant prezent pe lac Va doresc fir intins si multa sanatate.
  4. 4

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    puiut in 28.01.2012 20:48
    Pentru a fi mai explicit o sa le iau pe rind: cind spun sus in lac ma refer pe baraj, adica lacul mare unde stai pe dale,nu la baltile de sub baraj.Intradevar ai dreptate ca a mincat ciortanul si pe baraj aici la Poganu dar a avut o perioada scurta cind se lua bine ziua(4-5kg pe partida)dupa care minca mai mult dupa lasarea intunericului si dadeam la pluta cu starlete(tragea pina pe la ora 22 maxim 23)iar captura rar depasea 7-8 bucati dar frumoase(600-700 g bucata)>in acea perioada a tras pe tot barajul incepind de la Calina pina la Dragasanilucru verificat de mine.Poate d-voastra va face placere sa mergeti pe balti private dar eu personal pescuitul pe aceste locatii il consider neinteresant si putin atragator din mai multe motive iar unul dintre acestea este faptul ca un drill cu un peste de 3-4 kg de pe balta privata nu se compara cu unul de 1kg de pe o apa salbatica.Da este adevarat ca poate sa nu traga pestele in anumite perioade pe Olt dar daca ai o informatie buna despre un loc in care maninca de citeva zile si intre anumite ore sa sti ca nu prea iei teapa deoarece el isi pastreaza obiceiul 2-3saptamini sau mai mult si sunt rare zilele cind nu maninca.Oricum pentru mine pescuitul pe ape salbatice reprezinta o adevarata aventura si in postarile viitoare am sa-ti povestesc una dintre cele mai frumoase partide facute anul trecut chiar daca,timpul si captura nu au fost impresionante.
  5. 5

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    puiut in 29.01.2012 10:40
    D-le Vali,din experienta mea am observat ca la anumite perioade de timp este cite un an in care ciortanul apare in exces si maninca foarte bine.La fel s-a intimplat si acum 5-6 ani cind tot asa a mincat foarte bine.Maninca si in alti ani dar numai in anumite locuri nu ca anul trecut peste tot.In 2010 dadusem peste un loc unde prindeam numai ciortani la kg cite 4-5 pe partida la varga dar si caras iar prietenul cu care mergeam lua la 5-6 metri de mine numai caras.Diferenta o facea adincimea apei.Eu aveam adincimea de 2metri iar el de 1,5.Nebunia a tinut cam 2 saptamini dupa care a disparut de acolo.Tot atunci am stat de vorba cu un localnic, care pe fiecare zi trecea cu cite jumatate de sac de ciortan la 1,5-2kg ,dar nu a vrut sa-mi divulge locul si nici eu nu am reusit sa-l cipcesc.Deci parerea mea este ca si anul acesta vom lua ciortan dar numai daca o sa-i gasim gaura.Oricum va fi mai mare si nu cred ca va mai trage ca anul trecut.Ar fi bine sa ma insel.Acolo unde ziceti pe baraj intre curba si dala 1070 am fost citeva zile pe data de 15,16,17,18,iunie,cind tragea caras frumos acolo.Nu am depasit niciodata mai mult de 4 kg,dar si partidele erau scurte din cauza caldurii.I-mi va face mare placere sa ne intilnim si daca anul acesta va semana cu cel trecut cred ca ne vom intilni chiar aici la Dragasani.Spun acest lucru deoarece,uitinduma pe notitele mele am observat ca februarie a fost o luna fara capturi pentru mine iar in martie dupa citeva partide pe la Ionesti unde am luat oblete,babusca si chiar caras pe 19 martie am incercat aici la noi la baraj ,unde spre surprinderea noastra am omorit carasul si babusca iar pe seara intra si oblete mare,luam cu 2 prieteni cite 10 kg impreuna.3 zile am reusit sa fim singuri singurei dupa care ne-au cipcit baietii si a inceput aglomeratia>Toata nebunia a tinut pin prin 10 aprilie cind ne-am mutat pe insula acolo pe la pod la caras.Ma duc sa ma pregatesc pentru iesirea de astazi dar suntem putin cam descurajati de vremea de afara.Este foarte frig si colac peste pupaza mai bate un pic si vintul.O sa revin cu vesti diseara cu toate ca rezultatul partidei il cam stiu de acum.Dar speranta moare ultima.Multa sanatate si sa ne vedem cit mai curind. 
  6. 6

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    puiut in 30.01.2012 08:52
    Iata ca vin si cu rezultatul partidei de ieri;slabut.Asa cum stabilisem am ajuns la Zavideni(Cimpu Mare) in jurul orei12,30.Sus pe pod un singur pescar, care avea vreo 6-7 carasei luati la vierme .Hotariti pe copca ne-am continuat drumul dar nu am putut sa intram pe insula din cauza ca nu era drum facut prin zapada si riscam sa raminem blocati .Am hotarit sa incercam sub pod pe contracanal,am dat cam 20 minute dar fara nici-un rezultat.Am urcat sus pe pod la baraj si am incercat pe la mijlocul podului pe linga ziduri unde am prins 2 bibanei,5 balosi si 5 carasei dar acestia nu erau luati de gura,se agatau in cirlig cind venea bancul pe acolo De multe ori cind lasai plumbuletul in jos se punea pe spatele pestilor si erai aproape sigur ca se agata vreunul dar dupa 10 minute plecau de pe acolo si reveneau mai tirziu.Unul dintre prietenii mei a prins un salaias,o babusca mare si un carasel toti luati normal la vierme iar alti doi prieteni au luat cite un ciortan(300g)dar agatati.Cred ca si caraseii acelui pescar erau luati agatati.Concluzia este ca pestele e acolo dar nu maninca.Dupa parerea mea cred ca abia in martie sunt sanse sa inceapa sa manince ,oricum este prea frig asa ca sunt sanse putine sa mai merg pe acolo pina atunci,dar nu se stie.Pina atunci cred ca voi incerca pe aici la ceva salau daca se mai incalzeste.Oricum si ieri am rezistat destul de bine aproape 4 ore.Va voi tine la curent cu rezultatul urmatoarei iesiri.Fir intins!
  7. 7

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    evelyn in 30.01.2012 13:41
    nu contesc pescuitul pe ape salbatice eu ma duc in delta si pe dunare la zimnicea unde am un prieten si el pescar care ma tine la curent, eu din cauza serviciului nu pot merge la pescuit decat cand am timp nu cand aud ca merge bine pestele nu stiu in ce loc , asta este idee .
    parca stati in dragasani nu , deci foarte aproape puteti incerca oricand pestele si puteti deasemenea sa cautati pestele eu intr-o zi nu am cand sa fac acest lucru trebuie sa vin la fix daca vreau sa prinde ceva , norocul meseriei, sper ca intro zi sa fie peste si pe arges cum este acum pe olt ca sa nu mai fiu nevoit sa bat 200 de km sa fac o partida de pescuit.
  8. 8

    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    puiut in 30.01.2012 16:57
    Va inteleg si aveti dreptate cind sustineti ca trebuie sa mergeti la fix din cauza timpului limitat.Inteleg daca nu ma insel ca sunteti din Pitesti,si pina la olt,zona Cimpu Mare aveti maxim 70 km,incercati sa va faceti un prieten din zona care sa va tina la curent cu mersul pe acolo si atunci cred ca veti rezolva o parte din problema>Singura conditie este aceea de a gasi pe cineva serios,lucru destul de greu in ziua de azi.Si ca un exemplu ca distanta nu este asa mare si se poate prinde si peste frumos intr-o singura zi pot sa-ti spun ca acum 2 ani tragea carasul destul de bine pe aici pe la Dragasani si timp de doua saptamini dimineata de dimineata veneau 4 pescari de la Pitesti cu barcile si plecau in jurul orei 12-13 cu peste 10 kg de peste de fiecareEu intram pe balta cam in jurul orei 7 si ei aveau deja cite 5-6kg si luam si eu 4-5 kg pina pe la ora 11.Stind de vorba cu ei am aflat ca plecau de pe la ora 2 noaptea din Pitesti si cind incepea sa se lumine ei erau deja pe balta si ieseam in jurul orei-11-12 din cauza caldurii iar la ora 14-15 erau inapoi in Pitesti.Timp de doua saptamini l-au capacit ,pina a scazut apa si s-a retras din zona.Dar erau pensionari.Oricum daca ai pe cineva in zona sa-ti dea informatia eu zic,ca poti face si pe aici partide destul de frumusele,chiar daca din pricina serviciului nu ai destul timp liber.In ceeace ma priveste o sa incerc sa te ajut cum pot in cazul in care doresti.Fir intins! 




  9. 9




    Re: Ultima partida de pescuit la OLT

    De_MooN in 30.01.2012 22:42




    azi am trecut pe la Valcea pe langa Olt .. si apa era inghetata .. mai mergeti la peste domn' puiut? banuiesc ca acum la copca trebuie sa ne axam :P

    ****


    tot apele salbatice....




    Scobarul iarna

    Scobarul populează majoritatea apelor curgătoare de la noi. Iarna scobarii se adună în cârduri mari, în bulboane, iar aici partidele de pescuit pot fi foarte spectaculoase. Ca dimensiuni, exemplarele obișnuite, care se deplasează în cârduri și se hrănesc cu verdeața de pe fundul apei, cântăresc 300-400 g, dar, în cazuri de excepție, scobarul poate atinge 2 kg.

    Scobarul, un pește omnivor mereu flămând
    LOCALIZARE
    Iarna scobarul se grupează în gropile din albia râului, în ape cu o adâncime cuprinsă între 1 și 4 m, cu o viteză mai mică decât în timpul verii.

    COMPORTAMENT
    Scobarul este un pește omnivor, mereu flămând, nu se sfiește să se înfrupte din icrele altor specii.

    ECHIPAMENT DE PESCUIT LA SCOBAR
    Vargă, preferabil cu inele (bolognesă) de 5-7 m lungime
    Mulineta mică din clasa micro
    Fir monofilament de 0,12 – 0,15 mm
    Plută mică, echilibrată de câteva alice grupate spre forfacul 0,08 – 0,10 mm
    Cârlig subțire cu tija extralungă, nr. 12-16
    NADA
    Pentru pescuitul la scobar iarna nada trebuie să conţina multă momeala vie, cânepă prăjită şi măcinată şi aditivi cu aromă de sânge. Pasturile trebuie să înglobeze amestec cu bucăți de râme mărunțite și aditivate cu făina de sânge.
    NĂDIREA
    Evitați nădirea în exces, având în vedere apetitul scăzut al scobarilor din această perioadă.

    Info extra
    La scobar, pe timp de iarnă, este important năditul de pe o zi pe alta, cu cantități mici de nadă.
    Publicat de: AvP

    Somonul Modificat genetic:
    Dupa ce o echipa de cercetatori americani a reusit sa modifice genele unor pastravi de crescatorie, astfel incat acestia sa dea nastere unor urmasi cu o masa musculara hiperdezvoltata, savantii nu au abandonat proiectul si au reusit sa produca niste somoni mutanti care la maturitate sunt de doua ori mai mari si mai grei decat confratii lor din apele Atlanticului si Pacificului de nord.Proiectul somonului Frankenstein, cum l-au botezat in gluma cercetatorii angajati de firma Aqua Bounty, are toate sansele sa sfarseasca pe mesele amatorilor de peste.Aceasta pentru ca forul suprem american in domeniu, U.S. Food& Drug Administration, a declarat ca somonul modificat genetic poate fi scos la vanzare, carnea sa fiind propice consumului uman. Insa acest lucru va fi posibil doar peste 2-3 ani, moment in care expertii alimentari estimeaza ca pietele agroalimentare din Statele Unite si Marea Britanie vor fi deja invadate de legume, fructe si carne provenita de la organisme modificate genetic, astfel incat nimeni nu se va mai scandaliza de aparitia inca unui sortiment nou, de data acesta un somon cu ADN-ul alterat.In prezent, criticii alimentelor modificate se tem ca tehnologia din spatele fenomenului va duce, mai devreme sau mai tarziu, la crearea unor pesti mutanti care ar putea scapa in libertate unde vor afecta iremediabil sanatatea genetica a populatiilor de pesti salbatici.Cercetarile ulterioare pe pastravii mutanti din S.U.A si Canada au descoperit efectele secundare ale mutagenezei artificiale. Cu toate ca pastravii aveau o masa musculara imensa, cu timpul capetele lor isi pierdeau forma iar capacitatile de inot se deteriorau grav.Firma Aqua Bounty, care sponzorizeaza aparitia pe piata a �Frankensomonilor�, se apara declarand ca somonii sunt normali, doar ca au un ritm de crestere de trei ori mai mare decat a somonilor obisnuiti. In plus, conducerea firmei sustine ca a investit sume considerabile in crearea unor mijloace prin care somonii mutanti sa nu evadeze in salbaticie. Una dintre masuri consta in faptul ca toti somonii in cauza sunt femele sterile. 

    *****

    19.02.2012

     Pescuitul la copca este aproape imposibil acum din cauza stratului de gheata gros de circa 40-50 cm, am incercat eu la Spantov dar este aproape imposibil de strapuns si m-am lasat pagubas dupa 1 ora de munca

    ******
    Am fost azi 26.02.2012 sa vad ce mai este pe la Dunare in zonele Spantov si Chirnogi, asa cum era de asteptat la Chirnogi nu se poate intra din cauza drumului desfundat, dar mare atentie dimineata drunul ingheata si pare sa fie bun, daca reusiti sa intrati dimineata precis nu mai iesiti de acolo seara pentru ca soarele transforma totul in mlastina, la fel si la Spantov, deci nu incercati sa intrati cu masina.Eu am reusit sa ajung pe jos pana la statia Anif de la Spantov dar Dunarea a crescut si nu se poate intra nici macar pana la canalul de alimentare al statiei ANIF fara cizme pescaresti.Gheata este inca groasa cam 20cm pe canalul de alimentare al statiei ANIF dar in partea de sus a inceput sa piarda din consistenta si cred ca saptamana viitoare se v-a subtia considerabil, deci (dupa parerea mea) cam in 2- saptamani se poate intra pe canal cu masina zapada fiind topita pe drum si vantul deja a inceput sa usuce noroiul dar de pescuit putem vorbi doar daca Dunarea mai scade altfel este necesara barca.











7 comentarii:

Anonim spunea...

foarte interesant felicitari

Anonim spunea...

salutare doresc sa plec la dunare simbata 14 07 2012 in zona chirnogi sau gostinu dar as dori ceva informati daca ma poate ajuta cineva care a fost recent ma gaseste la tel 0726260145 multumesc anticpat

fox spunea...

Dunarea a scazut tare mult in ultima perioada, mergi mai bine la Spantov la fosta uzina plutitoare

fox spunea...

ai aici harta http://goo.gl/maps/1t4m

Anonim spunea...

salut.de la gostinu am venit noi acum doua zile.am fost inclusiv pe bratul Ara.apa dunarii este foarte scazuta in aceasta perioada.am petrecut 4 zile efective de pescuit cumulate pe Gostinu si Ara-zero barat peste.precizez ca am nadit locul si am dat si dupa rapitor si dupa crap,amur.pe Ara se vedea fundul ca lumina zilei.daca te chinuiai putin treceai bratul in zonele mai inguste in picioare.am intrebat si alti pescari care erau veniti acolo inaintea noastra-acelasi raspuns zero capturi zero intentii ale pestelui sa traga.Fir intins totusi.

fox spunea...

daca analizezi cotele apelor Dunarii o sa vezi ca Dunarea a scazut foarte mult intr-un timp scurt, asa se explica lipsa capturilor

iriza catalin spunea...

Semnati aceasta petitie pentru un viitor mai frumos. Salveaza Dunarea !!! http://www.petitieonline.com/salveaza_dunarea