Informare hidrologica



Situatia hidrologica pe râuri si Dunare în data de 11.02.2013 ora 07.00

a) RÂURI
Debitele au fost în general stationare, exceptând râurile din Dobrogea unde au fost în crestere datorita precipitatiilor lichide cazute în interval si propagarii si numai prin propagare pe cursurile inferioare ale Muresului si Ialomitei.
Pe râurile din bazinele: Viseu, Iza, Tur, Somes, Crasna, Barcau, Crisuri, Mures, Bega, Timis si Bârzava, debitele au fost în scadere.
Debitele se situeaza în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul si peste 100% din normalele lunare) pe cursul inferior al Turului, cursul mijlociu al Crisului Repede, pe afluentul Crisului Negru (Cris Pietros), pe unii afluenti ai Muresului superior (Rastolita, Comlod), cursul superior al Prahovei, Teleajen, Calmatui, unele râuri din Dobrogea (Topolog, Hamangia si Cartal) si mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe Fizes, Crasna, afluentul Crisului Alb (Banesti), cursul mijlociu si inferior al Târnavei Mari, Iara, Gâlda, Ampoi, Amaradia, Hârtibaciu si Vedea.
Formatiunile de gheata (gheata la maluri, pod de gheata) existente pe râurile din bazinele superioare si mijlocii ale Muresului si Oltului, pe cursul superior al Prahovei si pe râurile din Moldova, au fost în usoara intensificare si extindere, predominând podurile de gheata în bazinele Bistrita, Bârlad, Prut, afluentii Trotusului, afluentii din bazinul superior si mijlociu ai Oltului si cursul superior si mijlociu al Siretului.
Pe râul Bistrita, amonte ac. Izv. Muntelui fenomenul de zapor se manifesta pe lungime totala de 3,1 km si grosime maxima de 0.3 m, fara acumulare de apa în amonte si se mentine zaporul format pe Mures la statia hidrometrica Glodeni.
Curg sloiuri în proportie de 20% din suprafata albiei pe râul Niraj la s.h. Cinta.
Nivelurile pe râuri la statiile hidrometrice se situeaza sub COTELE DE ATENTIE.

b) DUNARE
Debitul la intrarea în tara (sectiunea Bazias) în intervalul 10.02.2013 – 11.02.2013 a fost în crestere, având valoarea de 8600 mc/s, peste media multianuala a lunii februarie (5300 mc/s).
Pe tot sectorul aval de Portile de Fier debitele au fost în crestere.


Prognoza hidrologica pe râuri si Dunare în intervalul 11.02.2013 – 12.02.2013 ora 06.00

a) RÂURI
Debitele vor fi în general stationare, excetând râurile din Dobrogea si bazinele: Viseu, Iza, Tur, Somes, Crasna, Barcau, Crisuri, Mures, Bega, Timis, Bârzava, Caras, Cerna si Nera unde vor fi în scadere.
Formatiunile de gheata (gheata la mal, pod de gheata, naboi) vor fi în intensificare si usoara extindere pe râurile din nord-vestul si centrul tarii si se vor mentine fara modificari importante pe celelate râuri.
Se vor mentine aglomerarile de gheturi (zapoare) formate anterior pe râurile Mures si Bistrita.
Nivelurile pe râuri la statiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENTIE.

b) DUNARE
Debitul la intrarea în tara (sectiunea Bazias) va fi în crestere (8700 mc/s).
Pe tot sectorul aval Portile de Fier debitele vor fi în crestere.


Niciun comentariu: